joi, 26 septembrie 2013

Luna a-V-a de sarcina

Despre sarcina | Sarcina, Alimentatie, Fertilitate, Nastere, Alaptare, Copil, Sanatate, Comunitate.

Luna a-V-a de sarcina

Nu-ti vine sa crezi? Da… Ai ajuns in luna a V-a, care este chiar la jumatatea sarcinii… E fara discutie o luna plina de multumiri: te simti din nou minunat, iar pentru toata lumea a devenit evident ca esti viitoare mamica. Este luna in care incepi sa cauti prin librarii carti (sau articole pe Internet :) despre sarcina si mai ales despre cum este sa fii mamica. Este o luna minunata pentru a face cumparaturi prin magazinele de haine de maternitate sau sa te plimbi printre articolele si accesoriile pentru bebelusi.
Simptomele mamei
In aceasta luna vei continua sa castigi in greutate, nu rareori chiar trei kilograme in toata luna. Talia ti-a disparut cu desavarsire, iar uterul este acum cu fundul la un deget sau doua sub ombilic.

Modificari ale sanilor. Sanii tai continua sa creasca si mai mult, dar devin mai moi si nu mai sunt atat de engorjati ca in lunile trecute. Sunt extremi de sensibili la atingere chiar cand iti pui un sutien. Poti sa observi si scurgerea unui lichid galbui destul de vascos, este colostrul, primul lapte cu care va face cunostinta in curand noul tau nascut.
Dureri in abdomenul inferior. Cam in aceasta perioada vei incepe sa simti dureri abdominale localizate cu precadere in etajul inferior. Ele sunt datorate cresterii uterului gravid care antreneaza intinderea atat a peretilor abdominali cat si a ligamentelor care ancoreaza in interior uterul.
Crampe musculare la nivelul picioarelor. Crampele aceste pot fi foarte dureroase pe parcursul sarcinii. Ele se datoreaza faptului ca stati prea mult in picioare, iar presiunea datorata greutatii crescute afecteaza membrele inferioare.

Picioare si glezne umflate. De asemenea daca stai prea mult in picioare este posibil ca sa ai surpriza sa inceapa sa te stranga pantofii si sa simti o greutate si o durere surda in gambe. Daca se intampla acest fenomen ia legatura neaparat cu doctorul tau.
Dureri de spate. Este vremea cand apar aceste pacatoase dureri de spate care te vor intovarasi pe tot parcursul sarcinii. Ele apar datorita greutatii crescute a trunchiului tau care trebuie tinut vertical cu un efort suplimentar.
Constipatia. Poate deveni si mai suparatoare, existand posibilitatea neplacuta de a se agrava spre sfarsitul sarcinii
Balonare. Apare mai ales dupa ce ai mancat copios (si asta e foarte probabil a se intampla din ce in ce mai des in aceasta perioada) si se datoreaza faptului ca intestinele tale nu mai pot sa isi desfasoare in “liniste” activitatea, fiind constranse spatial de catre uterul gravid.
Sangerari gingivale. Datorita congestiei generalizate este posibil sa ai surpriza ca dupa ce te speli pe dinti sa constati ca-ti curge sange di gingii
Congestie nazala si epistaxis. Tot din aceleasi motive apar si congestia nazala si sangerarile din nas, dar ele sunt mai rare decat sangerarile gingivale.
Ameteala. Starile de ameteala sunt foarte comune pe parcursul sarcinii si se datoreaza unei schimbi bruste a pozitiei corpului, astfel ca pentru o perioada scurta de timp irigatia creierului este insuficienta.
Apetit crescut. De obicei la sfarsitul lunii a cincea chiar si gravidele care au fost chinuite in lunile mici de greturile matinale incep sa aiba un apetit crescut. Este un moment minunat de a pune in practica principiile de dieta discutate in paginile dedicate lunilor mici de sarcina.
Dificultati in actul sexual. Daca pana in luna aceasta nu ai avut probleme a face sex cu partenerul tau este posibil ca sa incepi sa ai oarecare dificultati, in primul rand datorita modificarilor conformationale si de gabarit ale corpului tau, dar este posibil sa prezinti si probleme in a avea orgasm. Unele femei insa au o traire mai intensa in aceasta perioada.
Miscarile fetale. Incepand din luna aceasta vei simti foarte clar miscarile copilasului tau, desi sunt inca cam “neconvingatoare”. Dar pe masura ce trec saptamanile vei jura ca ai in burtica un veritabil fotbalist. Poti deja sa observi o alternare a starilor de liniste cu cele de adevarat galop: este alternata somn – stare de veghe a copilasului tau.
Postura in somn. Daca cumva nu ai facut-o deja din lunile anterioare datorita cresterii in marime a sanilor, luna asta poti spui adio dormitului pe burta. Pe masura ce abdomenul creste in marime confortul in timpul somnului scade vertiginos si vei constata cu nemultumire ca esti constransa a dormi numai intr-o parte.
Parul creste mai repede. Daca ai observat ca parul si unghiile iti cresc mai repede ca de obicei, sa stii ca este nornal. Se datoreaza vitaminelor prenatale pe care le ei.
Modificari ale starii emotionale.
In aceasta perioada starea ta psihica devine si mai stabila, si asta datorita faptului ca placenta, ajungand la maturitate deplina la sfarsitul acestei luni, preia de la organismul matern aproape in totalitate sarcina producerii de hormoni necesari continuarii gestatiei, iar acesti hormoni placentari au mai putine efecte adverse decat cei materni asupra organismului tau. Cu toate acestea nu rare ori poti sa observi anumite modificari ale echilibrului tau emotional.
Esti speciala. Acum pentru toata lumea este evident ca cresti in burtica un bebelus, iar aceasta evidenta iti da o stare de unicitate. Este perioada in care lumea se va oferi sa-ti acorde intaietate la casa supermarketului unde iti faci cumparaturile, sau iti va ceda locul in tramvai. Trecatorii vor zabovi o secunda in plus cu privirea pe burtica ta, unii neputandu-s stapani admiratia. Toate aceste lucruri poate lipsite de insemnatate altadata acum te fac sa te simti cu adevarat speciala prin faptul ca esti viitoare mamica.

Instinctul de cuib. Nevoia de a face curat in camera, de a schimba ceva in ambientul in care va veni bebe, uneori chiar impinsa pana la ideea de a zugravi peretii, isi face aparitia pentru prima data in aceasta perioada. Iar aceasta vine concomitent cu acea revenire in forta a energiei de dinainte de a ramane insarcinata. Vei fi surprinsa sa constati ca preferi sa stai in casa decat sa iesi prin oras asa cum obisnuiai in lunile anterioare
Introspectie. Asa cum organismul tau isi concentreaza resursele pentru a hrani o noua viata, si mintea ta va deveni tot mai preocupata de prezenta micii vieti care se dezvolta in tine. Iar aceasta te va face sa fii mai putin atenta la cele din jurul tau. Vei dori sa fii din ce in ce mai mult singura cu copilasul tau, la care sa te gandesti si cu care uneori sa chiar vorbesti (nu uita, el te aude deja!).
Lipsa de concentrare. De multe ori vei observa ca pe parcursul unei discutii poti uita cu usurinta ceea ce voiai sa spui, poti deveni incoerenta in exprimare sau ca deseori te duci intr-un loc din casa pentru a lua ceva iar cand ajungi in locul respectiv ai uitat ce aveai de facut. Cateodata iti vine greu sa folosesti chiar si cele mai simple expresii sau cuvinte din vocabularul uzual. Nu te alarma, este normal in sarcina, mai ales ca dupa nastere iti vei recapata inapoi “memoria” si capacitatea de concentrare.
Coplesita de sfaturi. Toata lumea va incepe sa-ti dea sfaturi, incepand cu “experimentata” ta soacra si terminand cu “binevoitorul” tau sef. : Este momentul de a incepe sa discerni intre sfaturile absolut nefolositoare si cele cu adevarat utile. Accepta-le cu tact pe toate dar pune-le in practica doar pe cele importante.
Griji crescute. Ca un facut, parca pe masura ce burtica ta creste in marime, se face loc si pentru tot mai multe griji ce apar in aceasta perioada. Faptul ca acum simti cu claritate miscarile copilasului tau te face sa devii si mai constienta ca ai o mica vietate care creste in tine si care te are doar pe tine ca sprijin si protectie. Iar odata cu aceasta apar si grijile inerente: esti pregatita sa cresti o fiinta de care esti raspunzatoare? Esti pregatita sa gestionezi toate problemele sociale, serviciu, familie, treburi casnice? Cum o fi copilul? Sanatos? Cum va afecta copilul relatia ta cu ceilalti?
Frica de accidente. Daca pana acum doar cu greutate cineva putea sa remarce ca esti insarcinata, de acum incolo dimensiunile crescute ale uterului devin evidente oricui. Dar totodata devine evident si faptul ca bebe este expus din ce in ce mai mult agresiunilor din mediul extern. Daca lunile trecute era mic si ascuns adanc printre viscerele abdominale, acum intre copilas si mediul extern se afla doar peretele uterin si cel abdominal (si bineinteles lichidul amniotic), astfel ca orice lovitura produsa accidental poate fi foarte neplacuta pentru cel mic. Frica de a nu te lovi, de a nu cadea pe scari devine foarte evidenta. Mai ales ca burtica ta crescuta in dimensiuni, la care se dauga si sanii mariti si ei datorita sarcinii, te pot impiedica sa vezi pe unde calci.
Nevoia de a fi alintata. Acum este un moment critic in viata ta… este trecerea de la formele de femeie la cele de gravida. Iar aceasta poate sa te faca sa te simti un oarecare disconfort. Este vremea in care ai nevoie de aprecierile (chiar si putin exagerate) ale partenerului tau sau ale colegilor de servici, care sa te faca sa treci mai usor peste imaginile nemultumitoare pe care zi de zi oglinda ta ti le ofera. Este perioada in care iti doresti ca cei apropiati sa te copleseasca cu atentia lor, sa vorbeasca cu tine, sa te admire sau sa iti puna mana pe burtica.
Dezvoltarea fatului
Este o perioada marcata de o crestere spectaculoasa precum si de maturizarea celei mai mari parti ale organelor sale. Pe parcursul acestei luni fatul poate creste in lungime pana la aproximativ 25 de cm, care este jumatate din lungimea pe care o va avea la nastere. Piciorusele sale, care au acum marimea degetului tau mic, continua sa creasca, iar musculatura lor incepe sa-si faca simtita prezenta, pe masura trecerii saptamanilor de sarcina o sa ai ocazia sa simti din ce in ce mai frecvent si mai clar miscarile lui. De asemenea si manutele sale isi continua cresterea, incepand sa faca miscari cu ele, necoordonate la inceput, dar nu mica iti va fi surprinderea sa afli ca deja isi suge degetul mare si ca isi poate strange manuta intr-un pumn minuscul. Genele si sprancenele devin tot mai evidente. Parul din cap este bine reprezentat. Mai mult, parul fin care-I acopera tot corpul, lanugo, ajuta la pastrarea pe suprafata corpului a unui produs gras, albicios secretat de glandele tegumentare fetale, denumit vernix caseosa, care are rolul de a proteja pielea fatului de mediul hidric in care traieste pe parcursul restului sarcinii. Pielea aceasta, transparenta anterior, devine usor rosiatica si grasimea subtegumentara incepe sa-si faca aparitia. Sistemul digestiv al bebelusului tau incepe sa functioneze, astfel ca acesta poate sa inghita fluid amniotic. In acelasi timp el urineaza in acest mediu hidric cu cea mai mare nonsalanta. Urechea sa este aproape complet formata, asa incat el este capabil sa-ti auda si chiar sa-ti recunoasca vocea. Copilasul tau incepe chiar sa doarma si sa se trezeasca la intervale regulate.


Probleme ce pot sa apara.
Luna aceasta este caracterizata de o atenuare a tuturor siptomelor care dominau tabloul clinic al primelor luni. Pot sa apara neplaceri datorate unei constipatii rebele, a aparitiei varicelor sau a hemoroizilor, precum si a edemelor situate la nivelul gambelor si gleznelor. De asemenea nu putem spune ca luna aceasta este lipsita in totalitate de surprize neplacute. Pot sa apara totusi avorturi spontane, amenintare de avort sau, la un control echografic de rutina, sa afli ca ceva e in neregula cu fatul tau… “

Vizita la doctor.
Ce ar trebui sa te astepti de la intalnirea ta de luna aceasta cu obstetricianul tau? In primul rand o discutie lejera despre cum te simti si ce probleme ai avut pe parcursul acestei perioade trecute de la ultima voastra intalnire. Apoi iti va masura greutatea, tensiunea arteriala, iti va controla picioarele daca prezinta edeme, iti va masura marimea uterului si te va consulta pentru a stabili daa totul este in regula la nivel local

Tensiune arteriala
De ce se face acest test? Masurarea tensiunii arteriale. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. Cand ar trebui sa fac acest test? La toate vizitele, in special in ultimul trimestru. Cum se face acest test? Se masoara tensiune arteriala cu ajutorul unui tensiometru pus pe brat. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

Greutate
De ce se face acest test? Masurarea greutatii. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. Cand ar trebui sa fac acest test? La toate vizitele, in special in trimestrul II si III. Cum se face acest test? Se masoara greutatea corporala cu ajutorul unui cantar medical precis si se compara cu rezultatele din luna precedenta, observandu-se castigul in greutate. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

Echografie
De ce se face acest test? Culege informatii pretioase despre dezvoltarea fatului, a placentei, a uterului. Ar trebui sa fac acest test? Cu siguranta. In aceasta luna echografia poate da informatii despre:
• varsta sarcinii.
• daca marimea fatului este corespunzatoare cu varsta apreciata a sarcinii.
• daca fatul se dezvolta armonios.
• apreciaza cresterea in dinamica a fatului.
• apreciaza modul de implantare si de crestere al placentei, precum da informatii si despre morfologia acesteia.
• da informatii despre pozitia fatului in uter, despre miscarile acestuia.
• da informatii despre activitatea cardiaca fetala.
• apreciaza cantitatea de lichid amniotic.
• poate descoperi anumite malformatii fetale.
• este de ajutor nepretuit in asistarea unor proceduri diagnostice invazive precum amniocenteza sau punctia vaselor ombilicale.
• da informatii despre sexul fatului.
• da informatii despre circulatia sanguina la nivelul arterelor uterine.
Cand ar trebui sa fac acest test? Este recomandabil a-l face, daca este posibil, cu ocazia fiacarei vizite la doctor. Cum se face acest test? Doctorul vizualizeaza pe un ecran asemanator monitorului unui computer datele culese cu ajutorul unei sonde cu ultrasunete pe care o plimba pe abdomenul tau. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.




Un comentariu:

  1. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere